Relaţii bilaterale

Relaţii economice

Unul dintre avantajele Muntenegru în procesul de aderare, care facilitează parcursul acesteia, prin comparaţie cu cel avut de România, este existenţa unei economii deschise, care a făcut ca Acordul de Stabilizare şi Asociere UE-Muntenegru să fie unul dintre cele mai liberale acorduri de asociere UE.

Volumul schimburilor comerciale ale României cu Muntenegru, în anul 2012, a fost de cca. 26 milioane euro, din care 23 milioane euro exporturi şi 3 milioane euro importuri, volum care nu se ridică la potenţialul de cooperare economică dintre cele două state. În cadrul misiunii diplomatice a României în Muntenegru nu îşi desfăşoară activitatea niciun reprezentant al Ministerului Economiei, în calitate de consilier economic.

Premisele pentru creşterea volumului bilateral al schimburilor comerciale sunt reprezentate de caracteristicile mediului economic din Muntenegru: importanţa relaţiilor comerciale cu UE (ca principală destinaţie pentru exporturile muntenegrene şi principală sursă de investiţii directe), adoptarea unilaterală a monedei euro şi liberalizarea regimului vizelor pentru cetăţenii UE.

Astfel, pot fi stabilite următoarele obiective:

-       Diversificarea conţinutului schimburilor comerciale şi creşterea volumului acestuia, prin organizarea de acţiuni de promovare a ofertei româneşti de produse şi servicii;

-       Acordarea de sprijin şi furnizarea de informaţii pentru facilitarea accesului pe piaţă al companiilor româneşti, inclusiv pentru participarea la licitaţii pentru lucrări majore, în domeniul infrastructurii, transporturilor, energiei sau amenajării teritoriului.

-       Identificarea de noi programe de cooperare transnaţionale finanţate de UE, la care paretneri români şi muntenegreni pot participa (pe modelul programelor FEDR).

Inaugurarea cablului de transport energie electrică Italia - Muntenegru

18.11.2019

La data de 15.11.2019 a avut loc inaugurarea cablului submarin de transport energie electrică între Italia și Muntenegru. …

Participare la conferinţa economică "Synergy - A key to Regional Success"

24.10.2019

În perioada 24-25.10.2019 s-a desfăşurat conferinţa "Synergy - A Key to Regional Success" organizată de Camera de Comert a Muntenegrului. …

Participare la conferinţa "DFC 365"

22.10.2019

La data de 22.10.2019 s-a desfăşurat conferinţa "DFC 365" organizata de Atlantic Council of Montenegro pentru celebrarea primului an de la infiintarea departamentului Digital Forensic Centre. …