Prima pagină

Date generale

Denumirea oficiala: Muntenegru.

 

In urma validarii referendumului din 21 mai 2006, Parlamentul din Muntenegru a proclamat independenta si suveranitatea tarii in sedinta solemna din 3 iunie 2006.

Noul stat a dobandit imediat o larga recunoastere internationala, a fost primit ca membru al ONU si OSCE, a reluat de pe pozitia de stat independent negocierile cu Consiliul Europei pentru Acordul de Stabilitate si Asociere (ASA), iar prin decizia NATO de la Riga, 14 decembrie 2006, a fost admisa in Parteneriatul pentru Pace (PfP).

 

Pozitionarea geografica:

 

Muntenegru este situata in Europa de Sud-Est, mai exact in Balcanii de Vest, delimitata de urmatoarele coordonate: 41°52' - 43°42' latitudine nordica si 18026- 20°22' longitudine estica.

Se invecineaza cu Serbia (203 km, frontiera terestra), Bosnia si Hertegovina (225 km, frontiera terestra), Albania (172 km, in cea mai mare parte frontiera terestra si o mica parte de frontiera pe lacul Skadar), Croatia (14 km frontiera terestra) si are iesire la Marea Adriatica (293 km de coasta).

Suprafata: 13.812 km2

Populatia: 650.575 locuitori cu o densitate de cca 47 loc/km2

Capitala: orasul Podgorita (fost Titograd), cu o populatie de 152.000 locuitori, situat intr-o depresiune, la circa 55 km de litoralul Marii Adriatice.

Alte orase importante:

Niksic (74.700 loc), Bijelo Polje (55.600 loc), Bar (37.300 loc), Herceg Novi, Budva, Ulcinj, Kotor, Cetinje.

Ziua nationala: 13 iulie

La 13 iulie 1941 se sarbatoreste inceperea insurectiei populare si luptei de partizani impotriva ocupatiei Italiei fasciste.

Forma de guvernamant: republica parlamentara.

Moneda: euro(din 1.01.2002)

Limba oficiala: muntenegreana; alfabet oficial: latin si chirilic (nota: dupa proclamarea independentei la 3.06.2006, in noua Constitutie se prevede ca limba oficiala este limba muntenegreana desi, pe fond, nu exista deosebiri intre limba sarba si cea utilizata in
Muntenegru).

Impartirea administrativa: Muntenegru este impartit in 21 de raioane (opstine): Andrijevici, Bar, Berane, Bijelo Polje, Budva, Danilograd, Zabliak, Kolasin, Kotor, Mojkovac, Niksic, Plav, Pluzine, Pljevlja, Podgorica, Rozaje, Tivat, Ulcinj, Herceg Novi, Cetinje, Savnik.

 

De la Iliri la Imperiul Roman si Bizantin

Inainte de cucerirea romana, regiunea care se intinde intre Alpii Carstici, Campia Dunarii (de sud) si Macedonia (aproape intreg teritoriul viitoarei Iugoslavii) a fost populata de catre iliri, populatie indo-europeana care vorbea o limba asemanatoare albanezei de astazi.

Ca singura cale de comunicare terestra intre Italia si Grecia, dar in acelasi timp punctul de intrare catre Europa Centrala, importanta strategica a regiunii nu a scapat atentiei Imperiului Roman.

Cucerirea romana s-a derulat la sfarsitul primului secol era noastra. In 168, romanii au ocupat cea mai mare parte a Muntenegrului de astazi, intampinand o rezistenta slaba. Litoralul Marii Adriatice a fost puternic romanizat in cursul secolelor care au urmat, insa a fost pastrata si o puternica influanta greceasca. Un numar de sapte imparati romani au fost de origine ilira, in perioada secolelor 1-3, dintre care cel mai cunoscut a fost imparatul Diocletian care a stabilit capitala Imperiului Roman in anul 295 in actualul oras Split din Croatia. Diocletian este imparatul care a decis scindarea in doua a Imperiului Roman pentru o mai buna administrare. Aceasta impartire intre Occidentul Latin si Orientul grec si ortodox, se va dovedi durabila, fara a fi excluse legaturile stranse si influentele reciproce puternice. Actualul teritoriu al Muntenegrului s-a aflat in cea mai mare parte sub influenta bizantina exercitata de la Constantinopol, mai putin zona golfului si orasul Kotor precum si a orasului Budva care au ramas sub influenta Imperiului Roman de Apus, respectiv a Romei.

Pana la caderea Impriului Roman de Apus, in secolul V, regiunea a fost traversata de diverse popoare migratoare: avarii, ostrogotii, lombarzii, iar in secolul VII pe acest teritoriu se stabilesc slavii. Slavii se convertesc la crestinism, in zona vestica de inspiratie latina, iar la Est de inspiratie bizantina. In aceasta perioada istorica sfintii Chiril si Metodiu au creat o limba liturghica, slavona veche, si au introdus alfabetul chirilic, derivat din greaca.

″Marea Schisma″ din 1054 care a condus la detasarea crestinilor ortodoxi din Est de autoritatea papala au dus la diferentierile care in final au facut sa apara Serbia, Muntenegru si Macedonia ca popoare crestine ortodoxe in timp ce Croatia si Slovenia raman fidele Romei si catolicismului.

 

Secolul XI. Aparitia unei entitati muntenegrene.

 

In perioada medievala, populatia din zona se constituie intr-o entitate destul de bine individualizata. Prima structura statala cunoscuta in acea epoca purta numele de Regatul Zeta (purtand numele unui mic rau care traverseaza masivul central din Muntenegru), care ocupa un teritoriu mai restrans. Dupa Regatul Zeta, printul Mihailo a fost incoronat de Papa intr-un regat mai mare avand capitala la Skadar (actuala localitate Shkoder din Albania de Nord).

Regatului Zeta i-a urmat un regat mai dezvoltat cu capitala la Sandjak in care sarbi au inceput sa detina suprematia. O istorie mai deosebita a avut-o incepand cu secolul XIV pana in 1918, orasul situat pe golful Kotor, purtand acelasi nume, aflat sub protectia Republicii Venetiene, care a influentat practic, intreaga coasta o perioada lunga de timp, cu exceptia fostei cetati Ragusa (actualul Dubrovnik).

Sosirea turcilor in Balcani a produs noi influente. Printul muntenegrean Ivan al IV-lea  a fost invins de otomani si a trebuit sa se retraga de pe o parte imsemnata a teritoriului detinut de regatul sau, reusind sa mentina controlul asupra unei zone muntoase avand ca centru incepand cu anul 1482 noua capitala Cetinje. Din aceasta perioada, secolul XV, principatul existent pe acest teritoriu era cunoscut sub numele de Montenegro (nume dat de venetieni) respectiv Muntele Negru sau in limba locala Crna Gora.

In 1516, Muntenegru intra oficial sub suzeranitatea turcilor care au recunoscut in fruntea statului un print episcop de Cetinje (seful statului era deopotriva si sef al bisericii ortodoxe). Teritoriul Muntenegrului din acea perioada aflat sub suzeranitatea turca, nu cuprindea si zona de coasta de la Adriatica ramasa in continuare sub influenta Republicii Venetiene.

Cateva zeci de mari familii, mai mult sau mai putin inrudite, ale caror marturii se pastreaza s-au aflat la conducerea micului principat. Printul cel mai cunoscut Petrovici-Njegos a dus o politica incisiva si flexibila, a menajat relatiile cu turcii si venetienii, dar a dezvoltat si alte relatii in exterior. In timpul sau la 1711 au fost stabilite relatii privilegiate cu Rusia lui Petru cel Mare.

Relatiile cu Rusia au fost pastrate din acea perioada (spre exemplu Rusia a avut consulat  in orasul Kotor de la Marea Adriatica de la 1805) si se poate afirma ca se mentin si in zilele noastre.

Dupa razboiul ruso-turc incheiat in 1878, pana in 1918, Muntenegru isi consacra suveranitatea statala. Congresul de la Berlin din 1878 recunoste independenta Muntenegrului si a Serbiei ca si prezenta austriaca in Bosnia. Congresul a atribuit Regatului Muntenegru accesul la Marea Adriatica in zona portului Bar, iar dupa 3 ani din 1881 si prin zona orasului Ulcinj, populat indeosebi de albanezi (portul Kotor a ramas in continuare sub influenta Venetiei).

Suveranitatea regatului Muntenegru a durat de la 1878 pana in 1918. Regele Nicola I a modernizat capitala Cetinje si a dezvoltat relatii externe insa destul de limitate deoarece micul regat era insuficient legat prin cai de comunicatii de restul lumii.

In 1912 Regatul Muntenegru, alaturi de aliatii sarbi, participa la razboiul balcanic contra turcilor care parasesc o noua zona astfel ca circa jumatate din regiunea Sandjak si Peci (zona aflata acum atasata regiunii Kosovo) trec in componenta Muntenegrului.

 

Incorporarea Muntenegrului in viitoarea Yugoslavie.

La sfarsitul primului razboi mondial alianta Muntenegrului cu Serbia se consolideaza. Un Consiliu National reunit la Podgorica cere abdicarea batranului rege Nicola I (care se va retrage si va muri la Antibes - Franta in 1921) si incorporarea in Regatul sarbilor, croatilor si slovenilor (Federatia Slavilor din Sud). Prin aceasta incorporare Muntenegru a disparut ca entitate administrativa.

In timpul celui de-al II-lea razboi mondial, Yugoslavia este dezmembrata, iar Muntenegru este plasat sub protectorat italian. Din 1943 cea mai mare parte a teritoriului muntenegrean a fost eliberata de partizanii de sub comanda lui Iosif Broz Tito. La sfarsitul razboiului, Muntenegru devine – impreuna cu Serbia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Croatia si Slovenia – una dintre cele 6 republici constitutive ale Federatiei Yugoslave. Republica Muntenegru care intra in componenta Federatiei Yugoslave mentine in linii mari fostul teritoriu al regatului, mai putin partea din Sandjak si Peci care trec la Serbia, preluand insa golful si orasul Kotor. Capitala se instaleaza la Podgorita care ia numele de Titograd.

 

Conflictul iugoslav.

Dupa moartea lui Iosif Broz Tito (1980), unsprezece ani mai tarziu, in 1991, Yugoslavia se confrunta cu o succesiune de conflicte, cele mai sangeroase din Europa de dupa cel de-al doilea razboi mondial. In viltoarea exploziei separatiste, Muntenegru si Serbia raman impreuna.

In 1992, mica Federatie Iugoslava redusa la Serbia si Muntenegru, este aprobata prin referendum. Ulterior, izolarea crescanda a regimului lui Slobodan Milosevici, legata indeosebi de conflictul bosniac (1992 – 1995) a avut repercusiuni negative asupra muntenegrenilor afectati si de embargoul international.

In acest context, Milo Djukanovici, considerat politicianul cel mai puternic al Muntenegrului, care din 1988 a facut front comun cu Slobodan Milosevici, in 1996 s-a desprins de sub influenta acestuia, afirmandu-se ulterior ca aparator al identitatii muntenegrene.

In 1999, Republica Muntenegru ramane in afara conflictului din Kosovo (insa primeste numerosi refugiati). Alegerile federale au fost boicotate de coalitia aflata la putere la Podgorita (numele Podgorita a fost reluat in 1992, renuntandu-se la denumirea de Titograd), iar in 2001 Milo Djukanovici se plaseaza ferm pentru independenta si ia initiativa organizarii unui referendum.

Sub presiunea europeana a fost acceptat un compromis, si in martie 2002 se constituie Uniunea Serbia si Muntenegru (USM) prin Acordul de la Belgrad si se adopta o Carta Constitutionala care prevedea un moratoriu de 3 ani, in privinta referendumului. USM a avut de la inceput o consistenta slaba (nu a avut nici macar o moneda comuna deoarece Muntenegru a adoptat marca vest germana si euro de la punerea acesteia in circulatie – ianuarie 2002).

La expirarea moratoriului in martie 2006, guvernul muntenegrean a decis organizarea referendumului. Desfasurat la 21 mai 2006, referendumul a consacrat vointa poporului muntenegrean pentru independenta si la 3 iunie 2006, Parlamentul a proclamat noul stat independent Republica Muntenegru, care, a dobandit foarte rapid deplina recunoastere internationala.

 

Inaugurarea cablului de transport energie electrică Italia - Muntenegru

18.11.2019

La data de 15.11.2019 a avut loc inaugurarea cablului submarin de transport energie electrică între Italia și Muntenegru. …

Participare la conferinţa economică "Synergy - A key to Regional Success"

24.10.2019

În perioada 24-25.10.2019 s-a desfăşurat conferinţa "Synergy - A Key to Regional Success" organizată de Camera de Comert a Muntenegrului. …

Participare la conferinţa "DFC 365"

22.10.2019

La data de 22.10.2019 s-a desfăşurat conferinţa "DFC 365" organizata de Atlantic Council of Montenegro pentru celebrarea primului an de la infiintarea departamentului Digital Forensic Centre. …